CÂND S-O DESPRIMĂVĂRA...

Când s-o desprimăvăra,

Mult pe câmpuri oi umbla

Și ți-oi spune dumneata:

"Bade, spune-mi că nu știi

Că iubesc frunza din vii,

Iarba verde de sub talpă,

Ciripitul din înaltă,

Că pe chip tu nu-mi citești

Fericire din povești,

Când pe dealuri mieii zburdă,

Primăvara saltă-n luncă,

Flori cu brațul îmi culegi,

De vis rece mă dezlegi.

Facă-se-ntr-o dimineață

Soare blând pe a mea față,

Miros dulce de verdeață,

Vreo lalea să mă atingă,

Inima să îmi cuprindă,

Natura să se trezească,

Să porneasc-o nouă viață.

FĂRĂ CUVINTE

Și ce dacă-i tăcere?

E binecuvântare,

E liniște,

E oază.

Tăcerea-nnobilează,

Vindecă răni,

Absolvă vină,

Curăță inimi

Înecate în rugină.

Vibrăm când, în tăcere,

Când Universu-i mut,

Primim o mângâiere,

Din clarul nevăzut.

Și somnul ne e lin,

Când lumea-ntreagă tace,

Pe când, de-i vreun suspin,

Și sufletul ne zace.

Și tu... mai bine taci,

Decât să-mi spui că pleci,

Mai bine mut pe veci,

Decât s-arunci cuvinte reci.

Și dincolo-i tăcere,

Dar pare-atâta viață,

Aplauzele-s grele,

Deși cortina-i trasă.

NOPȚI DE BASM

Sub clar de lună,

Noapte bună!

Îi cer visului să-ți spună,

Că mi-s nopțile-mpreună

Cu-ale tale zile lungi,

Că-mi doresc să mă atingi,

Lângă suflet te prelingi,

Speranțele mi le-ajungi

Și-mi șoptești

Că mă iubești,

Doar pe mine m-ocrotești,

Cu aripile-ți îngerești,

Că vrei dorul să-mi aline

Valurile de suspine,

Dând navală pe coline,

Pomenindu-mi doar de tine.

De te-or prinde zorii fini

În cămașa mea de in,

Să le spui că-i prea puțin

Și-au venit prea din senin.

Că noi vrem o veșnicie,

Contopiți în nopți o mie,

Facă-ne mie și ție

Pe plac, dulce feerie.

TOAMNĂ TÂRZIU

Cad frunzele puhoi,

S-au săturat de noi.

Lipim codițele de trupuri moi,

Ne umplem de lipici și-apoi,

Tot se desprind și fug în zare,

Iar noi rămânem în căutare

De iz tomnatic, colorat,

Fără să știm că-i deprimant

Și că, în timp, ne transformăm ca ele

În frunze aruncate în tăcere.

Tristețea e prezentă-n noi,

În fiecare geană inundată de-un șuvoi

Și orice frunză ce ne-atinge

Ajută lacrima ce se prelinge.

VEȘMÂNT DE TOAMNĂ

Costum din frunze-mi fac.

Voi fi o Evă mai cochetă.

Voi asorta culorile pe plac,

Ca nasturi îmi voi pune crizanteme.

Croiesc și buzunare. 

Vor fi veșnic pline

De bogăția toamnei,

Ce-alunecă discret pe mine.

Pantofi de brumă, argintii,

Să m-oglindesc în pașii-mi plutitori.

Ca accesorii, strugurii din vii 

S-atârne la ureche, cu fiori.

Nouri în păr îmi cerne sita vieții,

În suflet, imortele stau să râdă,

În urmă las, de-a pururi să se-audă,

Un foșnet surd și-apoi o grea tăcere.

GÂNDURI RĂZLEȚE

Mergând cu capul în nori,

Mă-mpiedic de tine.

Mă puteam împiedica de oricine,

Dar tu ai dat drumul inimii

În calea mea.

Dau zor să mă ridic,

Mă uit împrejur

Și dau tot de tine,

De ea, de inima ta.

Pe ea nu pot s-o ocolesc,

Ocupă tot universul,

Dintr-o zare în alta.

De-ai fi tu soarele,

Nu m-ar mai nimici apusul.

E greu și arde

Ca o torță pe pielea-mi vie.

Trebuie să plec.

Mă caută curcubeul.

E dornic de nuanțe discrete.

I le voi împrăștia pe-un perete

Gol de esență. 

Fugară sunt azi,

Mi-s degetele strâmbe

De scormonit în aer

După fericirea pură.

Continui să alerg 

Să caut și să sper

Că zorile-or fi blânde,

Că visele nu-mi pier.

IUBIRE (mamei)

Ani ți-aș da din viața mea zbuciumată,

Ți-aș construi palate din cărămidă spartă,

Aș traversa înot oceane nesfârșite,

Legată de firul clipelor tale infinite.

M-aș transforma în aer, să-ți fie de folos

Și apă în fântâni aș fi, să trăiești sănătos,

M-aș întinde potecă spre fericirea ta,

În dar să-ți pot da

            Nemurirea.

INSTINCT

Țipă, să le scot la iveală.

Le simt, dar nu le-aud.

Sunt gândurile mele grămadă,

Care și-ar dori să le-ascult.

Îmi este imposibil uneori

Și mă bucur de tăcere.

Sunt gânduri care-mi dau fiori

Și-a căror ascultare nu-i plăcere.

Alteori, părtașă-s nebuniei lor,

Dar țin totul secret

Și nu e nicidecum ușor

Să fii așa discret.

De-aș putea suprima gândurile,

Rațiunea ar pieri,

Din suflet ar învia toate simțurile

Și doar cu inima aș iubi.

Și te-aș iubi tot pe tine,

Fără ca măcar a ști

Daca e rău sau e bine

Pe veci a ne dori.

MAI PRESUS DE TOATE

Simțeam că mă scufund în mare,

Eram totuna cu un val

Din marea clipelor amare

Și-a unei sorți fără egal.

Dansam de mână cu coralii,

Alge de pleoape-mi se-agățau,

Ca o perdea de neființă,

Pe ochii-mi tulburi tremurau.

În jur se deschidea abisul,

Raze de sus încet păleau,

Voiam să rup odată visul

Și să mă-ntorc precum veneam.

O luptă fără de putere,

Cu mine însămi se dădu

Și deodat' privii spre cerul

Ce iar albastru se făcu.

Abisul mă împinse-n sus

Și, fără să apuc să tremur,

Văzui și soarele-n apus

Și pe măicuța cu gând dus...

Măicuță dragă, bun găsit,

Sunt tot eu, fata de-altadată,

Doar că am mai lipsit un pic

Și te-am găsit îngândurată.

Să fii, măicuță, liniștită,

Că eu sunt bine, vezi?

Am fost pieirii hărăzită,

Dar dor mi-a fost de ochii tăi cei verzi.

Bine-ai venit, tu, fata mamei!

Știam c-ai să te-ntorci.

Mi-au spus și cerul și pământul

Și apele adânci.

Ce nu știau acele ape,

Ce te-au învăluit,

E că sângele apă nu se face.

Mă vei găsi și-n infinit.

ILUZORIU

Trăiai în gol și fără rost,

Erai un prost

Și jumătate,

Nu aveai grijă de păcate

Și te credeai ce n-ai fi fost

Nici dacă lumea s-ar fi-ntors

Cu susu' n jos.

Nici dacă viața ți-ar fi dat

Din simplitatea strămoșească,

N-ai fi-nțeles

Și-ai fi plecat

Să cauți fala cea lumească.

Ai căutat-o în zadar

Și-o cauți încă,

Știm prea bine

Și te vei face de rușine,

Că prea ești mândru

De nimic.

DOR DE INFINIT

Aș zbura către stele,

Dar nu e încă timpul meu.

M-aș topi printre ele

Și-aș curge în infinit,

În tăcere,

De nu m-ar ști nici Dumnezeu.

Aș culege speranțe 

Și vise neîmplinite ,

Aruncate în neant

De inimi dezamăgite.

Le-aș strânge la piept

Și-aș călători cu ele,

Până când vreun poet,

Deschizând un caiet,

Le-ar pune pe hârtie,

Pentru veacuri o mie.

NEANT

De ce n-aș fi o gheară,

Ca, ascuțită, să scrijelesc în vine

Cărări spre nemurire?

De ce n-aș fi văpaie,

Cu a mea vâlvătaie 

Să ard universul tot?

De ce n-aș fi ispită?

Ai crede că-s prea mică

Și gândul meu stingher,

Vulgar și efemer

N-ar face față vieții?

De ce n-aș fi un clopot,

Vestind lumii în ropot

Și bune și rele,

În dangăte grele?

Puteam fi orice,

Dar am ales să fiu liniște,

Pentru mine, pentru noi...

Și-apoi

Să plutesc peste nevoi,

Colindând cărări scrijelite,

Văpăi mistuite 

De ispite

Infinite...

Ding-dooong, ding-dooong...

Cântă un clopot surd,

Seara, în amurg,

Pe altarul vieții curg

Suflete răzlețe,

Ce nu mai dau binețe.

Apoi e liniște...

DE M-AI IUBI...

De m-ai iubi cum mă iubește cerul,
O stea ți-aș dărui, să-mi strălucești,
Iar luna ți-ar crea perdea de raze,
Să te păzească-n viață de rău ce-o să-ntâlnești.

De m-ai iubi cum mă iubește marea,
Ca spuma s-ar albi întinsu-ți drum,
Ca valul ți-aș acoperi uitarea
Și, din adâncuri, gânduri tulburi
N-or mai ieși nicicum.

De m-ai iubi cum mă iubește iarba,
La umbra ei ți-aș înălța palat,
Ca roua ei, în toiul dimineții,
Să intre pe fereastră, ne spele de păcat.

De m-ai iubi cum mă iubește viața,
Ani mulți te-ar ocroti, să îmi zâmbești
Și ți-ar picta pe suflet cu dulceața
Inimii mele. O să-mi mulțumești!

CEA NEAGRĂ

Un ultim dangăt... și-a plecat.

S-a dus, pesemne, în alt sat,

Unde alt suflet aruncat

De soartă în bătaia ei

Va spune-adio vieții.

Vor bate clopote trei zile,

Vor plânge mame sau copile,

Va vui satul în neștire

La astă tristă auzire.

Și uite-așa colindă lumea

Doamna cea neagră, cu trist nume

Și râde-n hohot, ca nebuna,

Bătându-și joc de noi întruna.

BUCATĂ DIN MINE

Hai, vino-n vis și dă-mi de veste,

Că tu trăiești acum într-o poveste,

Că te alintă Tatăl tău ceresc,

C-alergi câmpii întinse-n Rai câinesc!

Că ne vom întâlni, copile, într-o seară,

Când inimioara mea n-o să mai doară

Și vom petrece infinituri împreună,

Îți vei odihni căpșoru-n a mea mână.

Ți-oi mângâia blănița cea roșcată,

Năsucul tău mă va amușina deîndată,

Mă vei privi cu ochii-ți mari, privire vie

Și vom trăi pe veci o poezie...