CULORI (mamei)

Furtuni de strigăt zac în noaptea-mi lungă

Şi ploi de gânduri negre le ţin, să nu m-ajungă…

Şi-aievea-mi par şi zâmbet şi culori,

În cale-mi, presărate parca-s flori

Şi frunze mii prin paşii-mi se aştern,

Le tulbur somnul pe pământul tern,

Îmbătător avânt al dansului-n rotire

Magie pare-a fi-n a mea privire,

Ce-ntunecată, în adâncuri se scufundă…

Visele pier, tăcerea mă inundă,

Tristeţi nemăsurate mă cuprind…

Braţul firav, vai, simt nevoia să-l întind

Spre cer divin, spre înger păzitor,

De toate să mă vindec pe un nor!…

Să mă cuprind-a soarelui mărire,

Drum să-mi croiesc, încet, spre lecuire!…

Dar cerul ‘nalt, cu ochi de albăstrea,

Rupe-o fărâmă din privirea sa,

Mi-o dă cadou, în semn de preţuire,

Şi-n suflet îmi sădeşte nemurire.

ZBOR

Plutesc pe-o rază de lumină,

Sclipiri în gând, speranţă lină,

Un drum curat şi-nmiresmat,

Făr' tot ce-n urmă am lăsat.

Acum am soare în priviri,

Nu-mi pas' de triste amintiri!

Şi tot ce-a fost urât în noi

S-o transforma în clare ploi.

Mă-mbată natura virgină,

Putere-mi dă o zi senină,

Mă-nfrupt din lună şi din zori,

Gândesc acorduri de viori.

Fac pact cu soarele să-mi dea

Un dram din măreţia sa,

Cu vara pentru-a sa căldură,

Cu neaua pentru-o viaţă pură.

Şi, de-aş putea, aş căuta

Fărâmă din inima mea,

Pierdută-n valuri de-ntrebări

Ce şi-au găsit răspuns de ieri...

Să întregesc măreţ avânt,

Să-ncap eu toată într-un gând

Şi-atunci, cu soarele-n priviri,

Să piară orice amintiri.

AMURG IN SAT

Cântă viori pe înserat,

Privesc culori de peste sat,

Arome mă-mbată curat

Iar eu nicicând mă dau plecat

                        Din sat uitat.

Miros de fân cosit adie

Şi abur din pământ te-mbie,

Roi de ţânţari aleargă-n vie,

Jur-împrejur e-o feerie

                        Dragă mie.

Bunici aşteaptă-n pragul porţii,

Din câmp, cântând, le vin nepoţii,

Doar caii încă se-opun sorţii

Şi, obosiţi, ei trag cu toţii,

                        În toiul nopţii.

E larmă-n sat când ei ajung.

Feciorii cântă, mame plâng,

Când văd copiii în avânt,

O rugăciune spun în gând,

                        Ales cuvânt.

Eu stau şi-ascult cu încântare

Freamăt de sat ce seamăn n-are

Şi mă întreb adesea: “Oare,

Cât voi iubi cu-aşa ardoare

                        Întinse-ogoare?

Şi câte vieţi să simt miros

Îmbătător de fân întors?

Au toate astea vreun folos

În al meu suflet prea frumos,

                        De visătoare?”

SOMN

Culori pe rând

Se-aştern în gând

Şi vise mii

Şi poezii…

Alai de ploi

Peste noi doi,

Cuvânt desprins

Din necuprins,

Sclipiri prin rouă,

Inimi sunt două

Şi voci o sută,

Nimeni n-ascultă

Etern cuvânt

Şoptit în gând,

Despre noi doi

Şi albe ploi…

ATÂT

Să mă opresc aş vrea

Din zbor hilar şi trist.

Capăt să pun mie,

Din nou să nu exist.

Amprente să pot şterge

Memorii infectate,

Aievea să rămână

Lumină, nu păcate.

Şi nicio amintire

Să nu renască, veci!

Dâră de fum, uitare

Se-aştearnă pe poteci.

Dispară tot! Şi vise.

Şi tot ce eu am fost.

Se şteargă-n Univers

O viaţă fără rost.