De m-aș transforma în pământ,
N-ai ști să mă calci în picioare.
Sunt sigură că ți-ai lua zborul
Și m-ar atinge doar fâlfâitul aripilor tale
Și ai țipa din înălțimi,
Din pliscul tău fierbinte:
"N-o mai atingeți cu tălpile voastre murdare!
Nu mai călcați pe morminte!"
De m-aș face deodată zi,
Sunt sigură că te-ai lupta cu noaptea,
Ai face-o nevăzută, neștiută
Și m-ai lăsa să viețuiesc luminată,
Până când soarele nu va mai exista,
Pământul pe veci s-o-ntuneca,
Iar lumea o uita de existența mea.
De m-aș topi și apă m-aș face,
Sunt sigură că ai muri de sete,
Numai să nu irosești nicio picătură din mine.
Ai gândi că mi-ai sorbi zilele
Și, astfel, m-ai lăsa fără ele, știi bine.
Mai bine m-aș transforma în gând.
Așa, ai putea să fii permanent plin de mine,
Fără să mă consumi sau să mă rănești.
Ne-am duce zilele-mpreună și dincolo de fire,
Până când n-ai mai ști cine ești.
Aș putea fi eu transformată în tine.
Gândurile mele, gândurile tale
Cad simplu și firesc în contopire,
Nu mai au nici glas, nu mai au nici chip.
Ne-am transformat în tot sau în nimic?
