MAI PRESUS DE TOATE

Simțeam că mă scufund în mare,

Eram totuna cu un val

Din marea clipelor amare

Și-a unei sorți fără egal.

Dansam de mână cu coralii,

Alge de pleoape-mi se-agățau,

Ca o perdea de neființă,

Pe ochii-mi tulburi tremurau.

În jur se deschidea abisul,

Raze de sus încet păleau,

Voiam să rup odată visul

Și să mă-ntorc precum veneam.

O luptă fără de putere,

Cu mine însămi se dădu

Și deodat' privii spre cerul

Ce iar albastru se făcu.

Abisul mă împinse-n sus

Și, fără să apuc să tremur,

Văzui și soarele-n apus

Și pe măicuța cu gând dus...

Măicuță dragă, bun găsit,

Sunt tot eu, fata de-altadată,

Doar că am mai lipsit un pic

Și te-am găsit îngândurată.

Să fii, măicuță, liniștită,

Că eu sunt bine, vezi?

Am fost pieirii hărăzită,

Dar dor mi-a fost de ochii tăi cei verzi.

Bine-ai venit, tu, fata mamei!

Știam c-ai să te-ntorci.

Mi-au spus și cerul și pământul

Și apele adânci.

Ce nu știau acele ape,

Ce te-au învăluit,

E că sângele apă nu se face.

Mă vei găsi și-n infinit.

ILUZORIU

Trăiai în gol și fără rost,

Erai un prost

Și jumătate,

Nu aveai grijă de păcate

Și te credeai ce n-ai fi fost

Nici dacă lumea s-ar fi-ntors

Cu susu' n jos.

Nici dacă viața ți-ar fi dat

Din simplitatea strămoșească,

N-ai fi-nțeles

Și-ai fi plecat

Să cauți fala cea lumească.

Ai căutat-o în zadar

Și-o cauți încă,

Știm prea bine

Și te vei face de rușine,

Că prea ești mândru

De nimic.

DOR DE INFINIT

Aș zbura către stele,

Dar nu e încă timpul meu.

M-aș topi printre ele

Și-aș curge în infinit,

În tăcere,

De nu m-ar ști nici Dumnezeu.

Aș culege speranțe 

Și vise neîmplinite ,

Aruncate în neant

De inimi dezamăgite.

Le-aș strânge la piept

Și-aș călători cu ele,

Până când vreun poet,

Deschizând un caiet,

Le-ar pune pe hârtie,

Pentru veacuri o mie.

NEANT

De ce n-aș fi o gheară,

Ca, ascuțită, să scrijelesc în vine

Cărări spre nemurire?

De ce n-aș fi văpaie,

Cu a mea vâlvătaie 

Să ard universul tot?

De ce n-aș fi ispită?

Ai crede că-s prea mică

Și gândul meu stingher,

Vulgar și efemer

N-ar face față vieții?

De ce n-aș fi un clopot,

Vestind lumii în ropot

Și bune și rele,

În dangăte grele?

Puteam fi orice,

Dar am ales să fiu liniște,

Pentru mine, pentru noi...

Și-apoi

Să plutesc peste nevoi,

Colindând cărări scrijelite,

Văpăi mistuite 

De ispite

Infinite...

Ding-dooong, ding-dooong...

Cântă un clopot surd,

Seara, în amurg,

Pe altarul vieții curg

Suflete răzlețe,

Ce nu mai dau binețe.

Apoi e liniște...