TRIL ÎN NOAPTE

Frânturi de tril aud în noaptea albă.

Să fii chiar tu? Cânţi lumii, să mă vadă?

Şi să-mi arunce-n sân comori?

Podoabe mii şi-acorduri de viori?

Ori nu eşti tu… şi-i lup hain în zare?

Imită tril, urlând la luna mare?

Vânează vise, ucigând culori

Şi fură din lumina cu care mă-mpresori?

Povară grea pe umerii-mi apasă…

De-aş şti că eşti, pe loc ţi-aş fi mireasă

Şi aş veghea ca paşii să ne-ajungă

Să calce ferm pe-o cale cât mai lungă.

Dar cum pot şti? Oh, lună, tu,

Veghează-asupra noastră chiar acu’

Şi spune-mi de mă-nşel ori ba!

Îndreaptă tril spre inimioara mea,

Să-l recunosc uşor dintr-o mulţime,

Să îl primesc aşa cum se cuvine,

Să-l prind în pumn, să-l strâng la piept

Şi viaţa mea să curgă mai încet.

DEZLEGARE

Sparg ziduri cu privirea-mi blândă,

Şuvoi de vise mă inundă,

Cristal de rouă să pătrundă

În inima-mi cea veşnic frântă.

Să nască loc în ea de-un soare,

Sclipire magic trecătoare

Şi-un zbor ce n-are-asemănare,

Nici limite şi nici hotare.

Şi niciun zid să nu mai ştie

De-a noastră tristă poezie,

De tot ce-a fost şi-avea să fie

Poveste dragă numai mie.

Priviri spre zări de rouă pline

Îndrept în taină. Nu mai vine

Nicicând nor negru către mine.

Dezleg păcat şi-aştern în cale

                        Numai bine.