Sparg ziduri cu privirea-mi blândă,
Şuvoi de vise mă inundă,
Cristal de rouă să pătrundă
În inima-mi cea veşnic frântă.
Să nască loc în ea de-un soare,
Sclipire magic trecătoare
Şi-un zbor ce n-are-asemănare,
Nici limite şi nici hotare.
Şi niciun zid să nu mai ştie
De-a noastră tristă poezie,
De tot ce-a fost şi-avea să fie
Poveste dragă numai mie.
Priviri spre zări de rouă pline
Îndrept în taină. Nu mai vine
Nicicând nor negru către mine.
Dezleg păcat şi-aştern în cale
Numai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ganduri, pareri, idei...