Să fie ploi si răsărit
Și--apoi iar ploi.
Să picure din cer peste noroi,
Să spele ea păcatele din noi,
Să cearnă strălucire mai apoi
Din dulcele zenit.
O ploaie pentru fiecare dintre noi,
Să curgă-ncet și cu răbdare,
Ne-acopere din cap până-picioare,
Mustrând ca o judecătoare,
Ce nu vrea să iti dea crezare
La judecata de apoi.
Ar fi nevoie de-un potop,
Să spele suflete-mbâcsite,
Memorii pline, chinuite,
Să șteargă vise neîmplinite
Și inimi veșnic neiubite,
Nemistuite de vreun foc.
Purifice ea, ploaia, tot ce-i rău.
Usuce-se doar cine-i mai curat.
Vom ști cine de-osândă a scăpat,
Al cui păcat la judecat-a fost iertat,
Cine-ntr-o altă viață s-a-ntrupat,
Uitând trecutul său.
Mai multă umezeală-n ochi ar fi,
Decât în râuri nesecate.
Inimi nestoarse, neuscate
Ar bântui, ca derutate,
Implorând a lor dreptate,
În fiecare zi.
Cei zvântați sunt un exemplu
Pentru cei ce-s încă plini
De furie, de revoltă, de ispite și venin.
Ploi se iscă din senin.
Trec pe rând, pe sub ocară, în același veșnic chin.
Noi privim ca dintr-un templu.
Ce e viața pentru unii?
Este doar un crunt destin.
