VA FI…

Chitări cu sunet lin

Îţi cântă din senin,

Eu îţi culeg şi rouă,

Tu-mparţi lumina-n două

Şi-o faci să strălucească,

Atât în miez de noapte,

Cât şi în blânde zori

Scăldate în culori.

Călca-vom pe petale

De vise infernale,

Strivi-vom tot ce-a fost

O viaţă fără rost.

Şi tot ce va rămâne

Va fi un “azi” şi-un “mâine”,

Doar clipe de-ncântare,

De fericiri şi soare.

Îţi voi culege flori

Şi zâmbete-n culori,

Parfumuri te îmbete

Şi zbor de păsări cete,

Iar toamne de vor fi,

Nu ne vor urmări,

Căci, spuserăm de ieri:

Trăi-vom primăveri!

STAI…

Hai, lasă-te în palma-mi

Ce-aşteaptă s-o miroşi,

Să-i mângâi pielea fină

Şi-apoi să mă descoşi,

Să vezi de nu-s aievea,

De visului nu-s sclavă

Şi tot ce-am spus şi am făcut

N-a fost poveste oarbă.

Îmbată-te cu simţuri

Şi crede tot ce vezi,

Sunt vie, fii pe pace!

Tu poţi să mă dezlegi

De vis urât, ce astăzi

Mi-e vie amintire.

Încerc să scap, să-l lepăd,

Nevoie am de tine,

Să rupi tu vraja oarbă

Şi lumii să redai

Femeia cea curată.

Nu mai fugi!

Tu stai!

TOTUL PENTRU TINE… (Ioanei)

Cu linişte în suflet blând,

Cuvinte calde stau la rând,

Să îţi şoptească primăveri,

Şi-un drum curat şi luminat,

Ce nu ţi-ar aminti nicicând de “ieri”.

Fericire rupi din stele,

Încredere din valuri grele,

Frumoasă fii precum un vis,

Ce nimeni, nicăieri, nicicând,

De l-ar fi vrut, nu l-a atins.

Să-ţi fie viaţa o poveste,

Cu Feţi- Frumoşi şi zâne bune,

Cu peştişori de aur care,

Să-ţi împlinească oricând vrei,

Dorinţele-ţi fugare.

Să ne încânţi o viaţă-ntreagă

Cu zâmbetu-ţi gingaş şi dulce,

Iar de mi-ai spune că-i păcat

Să plec, să-l las uitat,

Nicicând nu m-aş mai duce!

De lumea-ntreagă mi te-ar cere

Şi s-ar sfârşi în lacrimi grele

Şi-un Univers s-ar prăvăli fără de vrere,

Nici că te-aş da, copile sfânt,

Înger pe pământ!

Copil de nicăieri…

Iubire…

Primăveri…

AŞ VREA…

…Să-ţi cânt în dimineţi de primăveri senine,

Să-ţi mângâi chipul blând când ploaia vine,

Să ne iubim când fulgii bat în geam

Şi-n orice anotimp, cu zâmbet să te am.

Să fiu al ploii strop, ce-ţi picură pe tâmple

Şi-al mării val să fiu, când el te va cuprinde…

Şi-un fulg de nea să-ţi fiu în seara de Crăciun,

Pe cât sunt eu de alb, pe-atât să fii de bun.

Să-mi ceri să te acopăr în nopţile-nstelate

Cu vălul din privirea-mi cea plină de păcate

Şi nici să te mai saturi de-atingerea-mi sfioasă,

Iar viaţa mea să-ţi fie ca soarele în casă.

Să ne hrănim cu vise, apă să bem din nori

Şi chiar de spun că-i prea puţin, tu tot să mă adori.

Să-mi spui cuvinte calde, cu vocea-ţi de cristal,

Să ne iubim de-a pururi, să nu ştim ce-i “final”.

Nu vreau mai mult… Atât aş vrea…

E visul meu, dar astăzi eu ţi-l fac cadou

                                         De ziua ta.

TOAMNĂ

Frunze-ngălbenite plâng de dor,

Iarba se topeşte prea uşor,

Inimi pustiite prea devreme…

Fericiri înlăturate-alene…

Săgeţi de stoluri pe cerul mâhnit

Mişcă din aripi într-un ritm obosit.

E toamnă şi plângem pe-ascuns,

Încă sperând la vise de nepătruns.

Sunt vise frumoase, cu soare şi flori,

Cu triluri de păsări şi-acorduri de viori,

Cu zâmbete calde şi mii de clopoţei,

Vestind dimineţi cu rouă şi câmpuri cu miei.

Deşarte însă sunt visele-astea acum,

Căci toamna ne-a cuprins deja pe toţi în fum,

În frig şi-n tristeţe şi-n palide gânduri,

În reci sentimente, citite printre rânduri.

TANGO

Gonim prin viaţă-n paşi de dans,

Obraz lângă obraz o vreme,

Ca-n timp, să ne-ndreptăm alene

Privirea către alte zări.

E-un tango trist, c-un ritm scăpând pe-alocuri,

Doi parteneri ce nu mai vor să fie un tot.

Ce rost mai are atuncea jocul?

…stau eu şi cuget şi socot.

De ce să chinui ce-ai iubit odată

Şi să insişti cu paşi de lut?

Doar în speranţa că-ntr-o zi

Dansul va fi ca la-nceput?

Dansăm tangoul doar în doi.

Al pasiunii dans e şi-al iubirii.

Ce-am face fiecare fără “noi”

Şi făr' acea sclipire a privirii?

De vrei ca dragostea să-ţi dăinuiască,

Învaţă bine paşii de-nceput,

Păstrează ritmul veşnic şi încearcă

Să dai iubirii chiar şi ultimul tribut.

PUNCTE

Două puncte-n univers.

Unul e alb, celalalt şters.

Unul râde, altul visează

Cum că-ntr-o zi

Va fi o rază.

Cel alb e calm şi împăcat.

El toată viaţa s-a jucat

Cu fericirea altora

Şi a cules ce-a vrut din ea.

A smuls şi vise şi idei,

Deşi tot auzea:

“Nu poţi să iei!”.

Cu toate astea, el a luat,

De toate el s-a bucurat

Şi-acum trăieşte împăcat…

Cel şters

Avu o viaţă

Ca un vers:

Batjocorit de unii

Că n-ar spune nimic,

Apoi uitat de alţii,

Că fuse mult prea mic.

Acum, la bătrâneţe,

Visează că-ntr-o zi,

‘Nainte de-a muri,

Va lumina el calea

Celor ce vor veni.

Cel alb, senin şi vesel,

Trăieşte în păcat.

Va da el socoteală

La tot ce a furat

Şi toată strălucirea

Îi va pieri-ntr-o zi,

De nu va recunoaşte

Şi nu se va căi.

Dar punctu-acela şters…

El încă mai visează,

El are idealuri,

Cum că va fi o rază.

Trăieşte-n umilinţă,

Dar, sigur, într-o zi,

El va luci aievea,

Ferice el va fi.

Două puncte-n univers.

Unul pălind

Şi-apoi murind,

Iar cel ce fuse nevăzut

Şi-o viaţ-amar-a petrecut,

Acum străluce-n frumos vers.

DORINŢĂ

Aş vrea să fiu o mică stea,

Să mă separ de lumea ta,

Să las trecutu-n urma mea…

Să fiu eu stea, tu muritor,

Eu înger, tu plângând de dor,

Să te veghez de-acol’de sus,

Să te privesc, cu fruntea sus,

Să mă amuz

Şi niciodat’să nu-mi doresc

Să mă întorc şi să-ţi zâmbesc!

Să curgă picături în noapte,

Din ochii-ţi trişti şi storşi de dor,

Să mă doreşti şi-n mii de şoapte,

Să-mi spui cuvinte de amor…

E prea târziu! Acum sunt stea

Şi strălucesc în noaptea-ţi grea,

Îţi luminez al vieţii drum,

Da’ţi spun de pe acum:

Nicicând nu voi mai fi ce-am fost!

Şi toate astea-s fără rost!

E prea târziu!...

Atât aş vrea…