joi, 6 februarie 2020

CÂND TU IUBEȘTI

De m-aș transforma în pământ,
N-ai ști să mă calci în picioare.
Sunt sigură că ți-ai lua zborul
Și m-ar atinge doar fâlfâitul aripilor tale
Și ai țipa din înălțimi,
Din pliscul tău fierbinte:
"N-o mai atingeți cu tălpile voastre murdare!
Nu mai călcați pe morminte!"


De m-aș face deodată zi,
Sunt sigură că te-ai lupta cu noaptea,
Ai face-o nevăzută, neștiută
Și m-ai lăsa să viețuiesc luminată,
Până când soarele nu va mai exista,
Pământul pe veci s-o-ntuneca,
Iar lumea o uita de existența mea.


De m-aș topi și apă m-aș face,
Sunt sigură că ai muri de sete,
Numai să nu irosești nicio picătură din mine.
Ai gândi că mi-ai sorbi zilele
Și, astfel, m-ai lăsa fără ele, știi bine.


Mai bine m-aș transforma în gând.
Așa, ai putea să fii permanent plin de mine,
Fără să mă consumi sau să mă rănești.
Ne-am duce zilele-mpreună și dincolo de fire,
Până când n-ai mai ști cine ești.


Aș putea fi eu transformată în tine.
Gândurile mele, gândurile tale
Cad simplu și firesc în contopire,
Nu mai au nici glas, nu mai au nici chip.
Ne-am transformat în tot sau în nimic?




marți, 4 februarie 2020

CONJUGARE ERONATĂ


Conjugă-mi verbul "a iubi", în ordinea firească.
Începe cu persoana întâi și pradă visului mă lasă.
Știu că e greu, când n-ai iubit vreodată
Și nu poți să pronunți,
Dar nu-i târziu să-nveți ce-i dragostea curată.


Usor ți-e verbul "a răni".
Îl folosești atât de des,
Dar, însă, fără a-l rosti.
În lumea eului tău mic doar faptele vorbesc.


Atunci, verbul "a plânge" să-mi conjugi.
Dar... iar nu știi a-ncepe.
Tu crezi că doar persoana a treia îl pricepe,
O ea, dar nu oricare.
Acea ea, care în inimă ascuns te are.


Ți-oi conjuga și eu un verb,
E simplu: "a ierta".
Îmi stă pe buze când mi-e greu
Și-n el e toată amintirea mea.

miercuri, 29 ianuarie 2020

DESPRE IANUARIE...


Ianuarie, nicicând nu te-am plăcut mai mult ca pe 31.
Prefer să-mi fie dor, decât să mai rămâi,
Dar nu-mi va fi, știi bine.
Nicicând n-am fost nebunul,
Să creadă c-ai fi vreo doamnă 
De pus pe locu-ntâi.


Prietene n-am fost și nici n-om fi vreodată.
Te-am tolerat decent, nu-mi reproșa nimic.
Te-oi pomeni prin mai, când amintirea-ți toată
Se va topi deodată,
Pierdută-n infinit.


Când pleci, întoarce foaia din perete
Și-nchide ușa bine,
Că nu, nu vine încă primăvara.
Ori ai uitat?
Mi-o lași pe sora ta, mai mică cu 3 zile.