DESPRE IANUARIE...

Ianuarie, nicicând nu te-am plăcut mai mult ca pe 31.

Prefer să-mi fie dor, decât să mai rămâi,

Dar nu-mi va fi, știi bine.

Nicicând n-am fost nebunul,

Să creadă c-ai fi vreo doamnă 

De pus pe locu-ntâi.

Prietene n-am fost și nici n-om fi vreodată.

Te-am tolerat decent, nu-mi reproșa nimic.

Te-oi pomeni prin mai, când amintirea-ți toată

Se va topi deodată,

Pierdută-n infinit.

Când pleci, întoarce foaia din perete

Și-nchide ușa bine,

Că nu, nu vine încă primăvara.

Ori ai uitat?

Mi-o lași pe sora ta, mai mică cu 3 zile.

CUVÂNT ÎNCHIS

Citeam într-o zi despre noi doi.

Unde? În inima mea.

Și tu scriai mărunt, deloc lizibil.

Mi-era greu.

Cu lupa exploram, flămândă.

Nici ea nu înțelegea ce vrei...

Am început să anagramez.

Am crezut că, dacă complic lucrurile, îți voi desluși gândurile mai ușor. 

N-a fost așa.

Inima îmi era din ce în ce mai grea,

Din cauza cuvintelor tale nedeschise.

Voiam să le pătrund, să le împrăștii conținutul în mine,

Literele să invadeze orice ungher al ființei mele, 

Să sparg lacăte,

Dar... ele se formau din nou.

Ce-ai vrut să spui? Și eu de ce n-am înțeles?!

TACI

Spune-mi să tac și-ți voi vorbi întruna

Despre noi doi, despre pământ și soare,

Despre întinse mări sau despre-ntinse-ogoare,

Despre cum cade ploaia sau cum răsare luna,

Îți voi șopti întruna.

Îți voi urla apoi despre suspine,

Cum plâns-am pentru fata ce locuiește adânc în mine,

Despre ce-a fost să fie până-n zilele de ieri,

Despre povești împresurate în dureri,

Cum eu oftam pentru animale, pentru flori,

Pentru copii bolnavi sau pentru moși plini de nevoi,

Cum viitorul se-arăta mereu incert,

Cuvintele îl desenau și mai nedrept,

Mi-era lehamite de-a doua dimineață

Și picuri calzi brăzdau adânc pe trista-mi față.

Apoi, pe lângă inima-ți de piatră și urechea-ți surdă,

Voi zăbovi tăcut, doar preț de o secundă,

Ți-oi împleti păcatele cu sârmă fină

Și-or rugini, când le voi scoate la lumină,

Iar lumea-ntreagă nu va fi să știe,

Că-n taină ai gândit păcate o mie,

C-ai scris în șoaptă-o poezie,

Pe care, apoi, nu mi-ai citit-o decât mie,

Rugându-mă să tac.

DE-AI VREA...

Să vii să mă-mpresori

Cu-ai nopții dulci fiori,

Să ne topim în șoapte,

Să-mi fie noaptea noapte.

Să-mi ceri să fiu o rază,

Destinu'-ți luminează.

Pe cap să-mi pui cunună,

Pe deget, cerc de lună.

De mă deguști în post,

Iertarea n-are rost,

Dar fă să nu se știe

Ascunsa feerie.

Pe când tu-mi dai fiori,

Eu să miros a flori

Și îngerii se-mbete

De-a noastră vie sete.

Cântă-mi sub clar de lună,

Că vom trăi-mpreună

Mai multe vieți și-o moarte,

Doar ea ne va desparte,

Când plini vom fi de toate.