DE M-AI IUBI...

De m-ai iubi cum mă iubește cerul,
O stea ți-aș dărui, să-mi strălucești,
Iar luna ți-ar crea perdea de raze,
Să te păzească-n viață de rău ce-o să-ntâlnești.

De m-ai iubi cum mă iubește marea,
Ca spuma s-ar albi întinsu-ți drum,
Ca valul ți-aș acoperi uitarea
Și, din adâncuri, gânduri tulburi
N-or mai ieși nicicum.

De m-ai iubi cum mă iubește iarba,
La umbra ei ți-aș înălța palat,
Ca roua ei, în toiul dimineții,
Să intre pe fereastră, ne spele de păcat.

De m-ai iubi cum mă iubește viața,
Ani mulți te-ar ocroti, să îmi zâmbești
Și ți-ar picta pe suflet cu dulceața
Inimii mele. O să-mi mulțumești!

CEA NEAGRĂ

Un ultim dangăt... și-a plecat.

S-a dus, pesemne, în alt sat,

Unde alt suflet aruncat

De soartă în bătaia ei

Va spune-adio vieții.

Vor bate clopote trei zile,

Vor plânge mame sau copile,

Va vui satul în neștire

La astă tristă auzire.

Și uite-așa colindă lumea

Doamna cea neagră, cu trist nume

Și râde-n hohot, ca nebuna,

Bătându-și joc de noi întruna.

BUCATĂ DIN MINE

Hai, vino-n vis și dă-mi de veste,

Că tu trăiești acum într-o poveste,

Că te alintă Tatăl tău ceresc,

C-alergi câmpii întinse-n Rai câinesc!

Că ne vom întâlni, copile, într-o seară,

Când inimioara mea n-o să mai doară

Și vom petrece infinituri împreună,

Îți vei odihni căpșoru-n a mea mână.

Ți-oi mângâia blănița cea roșcată,

Năsucul tău mă va amușina deîndată,

Mă vei privi cu ochii-ți mari, privire vie

Și vom trăi pe veci o poezie...