TU, EU…

Fărâme de suflet purtate de gând,

Urnite de vreme, de veci aşteptând,

Îşi caută locul în plin univers,

Gonind printre vise, dar fără de sens.

Nomazi fără vrere şi fără popas,

Aleargă continuu pe drumul rămas,

Pe singura cale ce-n faţă s-aşterne,

Privind fel de chipuri marcate de vreme

Şi-şi cântă speranţa în tainice-acorduri,

Şoptind lumii vise, plutind peste locuri,

Păstrând clipe tandre în vii amintiri,

Fiind însă pururi doar… nişte copii.

SFÂRŞIT (mamei)

Săgeţi de foc prin mine trec…

Un foc ce mistuie mocnit,

Un foc ce drumul mi-a croit

Şi chiar de-acum m-am învoit,

Cuvântu-i stins când spun: “Eu plec!...”

Sunt zori sau asfinţit?...

Un legământ cu-a mea credinţă,

Un aer sufocat în neputinţă,

Somn transformat în nefiinţă

Şi-un ţipăt ascuţit…

Un ţipăt lung… şi-apoi mister…

Mister de clopote ce plâng,

Mister de zbor purtat de vânt,

Mister acoperind mormânt

Cu lacrimi ce nu pier.

TRIL ÎN NOAPTE

Frânturi de tril aud în noaptea albă.

Să fii chiar tu? Cânţi lumii, să mă vadă?

Şi să-mi arunce-n sân comori?

Podoabe mii şi-acorduri de viori?

Ori nu eşti tu… şi-i lup hain în zare?

Imită tril, urlând la luna mare?

Vânează vise, ucigând culori

Şi fură din lumina cu care mă-mpresori?

Povară grea pe umerii-mi apasă…

De-aş şti că eşti, pe loc ţi-aş fi mireasă

Şi aş veghea ca paşii să ne-ajungă

Să calce ferm pe-o cale cât mai lungă.

Dar cum pot şti? Oh, lună, tu,

Veghează-asupra noastră chiar acu’

Şi spune-mi de mă-nşel ori ba!

Îndreaptă tril spre inimioara mea,

Să-l recunosc uşor dintr-o mulţime,

Să îl primesc aşa cum se cuvine,

Să-l prind în pumn, să-l strâng la piept

Şi viaţa mea să curgă mai încet.

DEZLEGARE

Sparg ziduri cu privirea-mi blândă,

Şuvoi de vise mă inundă,

Cristal de rouă să pătrundă

În inima-mi cea veşnic frântă.

Să nască loc în ea de-un soare,

Sclipire magic trecătoare

Şi-un zbor ce n-are-asemănare,

Nici limite şi nici hotare.

Şi niciun zid să nu mai ştie

De-a noastră tristă poezie,

De tot ce-a fost şi-avea să fie

Poveste dragă numai mie.

Priviri spre zări de rouă pline

Îndrept în taină. Nu mai vine

Nicicând nor negru către mine.

Dezleg păcat şi-aştern în cale

                        Numai bine.

MESAJ DIN ÎNALT

Sunt sus.

Mă vezi,

Dar nu m-atingi,

Mă simţi,

Dar nu poţi să m-alinţi.

Mă chemi,

Dar nu ştii de te-aud ori ba.

Te doare neştiinţa ta

Şi îl implori pe cel de sus

Să-mi deie drumul la apus,

Să-ţi pic în braţe ca plocon,

Să sorbi din cântec, tu, afon!

Să crape cerul de m-oi da

La vale, spre inima ta

Şi de-oi mai vieţui ca tine,

Măruntă şi pierdută în mulţime!

(februarie, 2010)

SCUT

Valuri de gânduri se pătrund,

Vise urâte mă inund,

Aş face zid în calea lor,

Aş da averi să le omor,

Nicicând nu mai răzbată iar,

Strivite fie-n calendar

Trecute vieţi şi negre morţi,

Uitaţi să fim şi noi, cu toţi!