Frânturi de tril aud în noaptea albă.
Să fii chiar tu? Cânţi lumii, să mă vadă?
Şi să-mi arunce-n sân comori?
Podoabe mii şi-acorduri de viori?
Ori nu eşti tu… şi-i lup hain în zare?
Imită tril, urlând la luna mare?
Vânează vise, ucigând culori
Şi fură din lumina cu care mă-mpresori?
Povară grea pe umerii-mi apasă…
De-aş şti că eşti, pe loc ţi-aş fi mireasă
Şi aş veghea ca paşii să ne-ajungă
Să calce ferm pe-o cale cât mai lungă.
Dar cum pot şti? Oh, lună, tu,
Veghează-asupra noastră chiar acu’
Şi spune-mi de mă-nşel ori ba!
Îndreaptă tril spre inimioara mea,
Să-l recunosc uşor dintr-o mulţime,
Să îl primesc aşa cum se cuvine,
Să-l prind în pumn, să-l strâng la piept
Şi viaţa mea să curgă mai încet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ganduri, pareri, idei...