SOMN

Culori pe rând

Se-aştern în gând

Şi vise mii

Şi poezii…

Alai de ploi

Peste noi doi,

Cuvânt desprins

Din necuprins,

Sclipiri prin rouă,

Inimi sunt două

Şi voci o sută,

Nimeni n-ascultă

Etern cuvânt

Şoptit în gând,

Despre noi doi

Şi albe ploi…

ATÂT

Să mă opresc aş vrea

Din zbor hilar şi trist.

Capăt să pun mie,

Din nou să nu exist.

Amprente să pot şterge

Memorii infectate,

Aievea să rămână

Lumină, nu păcate.

Şi nicio amintire

Să nu renască, veci!

Dâră de fum, uitare

Se-aştearnă pe poteci.

Dispară tot! Şi vise.

Şi tot ce eu am fost.

Se şteargă-n Univers

O viaţă fără rost.