Spune-mi să tac și-ți voi vorbi întruna
Despre noi doi, despre pământ și soare,
Despre întinse mări sau despre-ntinse-ogoare,
Despre cum cade ploaia sau cum răsare luna,
Îți voi șopti întruna.
Îți voi urla apoi despre suspine,
Cum plâns-am pentru fata ce locuiește adânc în mine,
Despre ce-a fost să fie până-n zilele de ieri,
Despre povești împresurate în dureri,
Cum eu oftam pentru animale, pentru flori,
Pentru copii bolnavi sau pentru moși plini de nevoi,
Cum viitorul se-arăta mereu incert,
Cuvintele îl desenau și mai nedrept,
Mi-era lehamite de-a doua dimineață
Și picuri calzi brăzdau adânc pe trista-mi față.
Apoi, pe lângă inima-ți de piatră și urechea-ți surdă,
Voi zăbovi tăcut, doar preț de o secundă,
Ți-oi împleti păcatele cu sârmă fină
Și-or rugini, când le voi scoate la lumină,
Iar lumea-ntreagă nu va fi să știe,
Că-n taină ai gândit păcate o mie,
C-ai scris în șoaptă-o poezie,
Pe care, apoi, nu mi-ai citit-o decât mie,
Rugându-mă să tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ganduri, pareri, idei...