INCANTAȚIE

Să fie ploi si răsărit

Și--apoi iar ploi.

Să picure din cer peste noroi,

Să spele ea păcatele din noi,

Să cearnă strălucire mai apoi

Din dulcele zenit.

O ploaie pentru fiecare dintre noi,

Să curgă-ncet și cu răbdare,

Ne-acopere din cap până-picioare,

Mustrând ca o judecătoare,

Ce nu vrea să iti dea crezare

La judecata de apoi.

Ar fi nevoie de-un potop,

Să spele suflete-mbâcsite,

Memorii pline, chinuite,

Să șteargă vise neîmplinite

Și inimi veșnic neiubite,

Nemistuite de vreun foc.

Purifice ea, ploaia, tot ce-i rău.

Usuce-se doar cine-i mai curat.

Vom ști cine de-osândă a scăpat,

Al cui păcat la judecat-a fost iertat,

Cine-ntr-o altă viață s-a-ntrupat,

Uitând trecutul său.

Mai multă umezeală-n ochi ar fi,

Decât în râuri nesecate.

Inimi nestoarse, neuscate

Ar bântui, ca derutate,

Implorând a lor dreptate,

În fiecare zi.

Cei zvântați sunt un exemplu

Pentru cei ce-s încă plini

De furie, de revoltă, de ispite și venin.

Ploi se iscă din senin.

Trec pe rând, pe sub ocară, în același veșnic chin.

Noi privim ca dintr-un templu.

Ce e viața pentru unii?

Este doar un crunt destin.