Ne naștem din pustiu,
Croim poteci printre morminte,
Strămoși uitați ne luminează calea
Cu ale lor făclii din inimi sfinte,
Ca un foc viu.
Târâm averi,
Cărăm poveri,
Ne zbatem spre lumini apuse,
Cerșim minuni și primăveri,
Lâncezind cu mâini întinse.
Trăim murind,
Murim trăind
Și fără sens gonim, vremelnic.
Suntem petale-n univers,
Fragile și cu suflet îndoielnic.
Robi ai trufiei
Și ai mâniei,
Îngenunchem în nepăsare,
Trec ani, pe rând, pe lângă noi
Și ne-ndreptăm spre poarta mare.
Unii o vor găsi închisă
Și ruga lor ecou nu are.
E tristă valea-n care plânsul
Și tânguielile amare
Adună atâta durere stinsă.
Iar pentru alții,
Inimi blânde,
Lacăte nu se zăresc în cale,
Drumul e lin, liniștea-i surdă,
În minți răsună împăcare
Și veșnicie ce seamăn n-are.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ganduri, pareri, idei...