MAI PRESUS DE TOATE

Simțeam că mă scufund în mare,

Eram totuna cu un val

Din marea clipelor amare

Și-a unei sorți fără egal.

Dansam de mână cu coralii,

Alge de pleoape-mi se-agățau,

Ca o perdea de neființă,

Pe ochii-mi tulburi tremurau.

În jur se deschidea abisul,

Raze de sus încet păleau,

Voiam să rup odată visul

Și să mă-ntorc precum veneam.

O luptă fără de putere,

Cu mine însămi se dădu

Și deodat' privii spre cerul

Ce iar albastru se făcu.

Abisul mă împinse-n sus

Și, fără să apuc să tremur,

Văzui și soarele-n apus

Și pe măicuța cu gând dus...

Măicuță dragă, bun găsit,

Sunt tot eu, fata de-altadată,

Doar că am mai lipsit un pic

Și te-am găsit îngândurată.

Să fii, măicuță, liniștită,

Că eu sunt bine, vezi?

Am fost pieirii hărăzită,

Dar dor mi-a fost de ochii tăi cei verzi.

Bine-ai venit, tu, fata mamei!

Știam c-ai să te-ntorci.

Mi-au spus și cerul și pământul

Și apele adânci.

Ce nu știau acele ape,

Ce te-au învăluit,

E că sângele apă nu se face.

Mă vei găsi și-n infinit.