DIN CER PE PĂMÂNT

Era-n amurg și ne priveam sorbind
Din preaplinul fericirii noastre.
Eram doi îngeri aciuați pe pământ,
Ne găsisem, rostogolindu-ne dintre astre.

Ne țineam de mână strâns,
Să nu ne pierdem în Universul anonim.
Nu ne aveam în acel abis decât pe noi
Și restul lumii, cântate într-un imn.

Simțeai fericirea și cu nările,
Necunoscută, naturală și liberă,
Împrăștiată în toate zările
Și parcă nepermis de accesibilă.

Am colindat lumea cântând,
Împrăștiind, în zbor, din preaplinul fericirii noastre.
Am învățat pe alții cum să fie îngeri pe Pământ
Și-am continuat să trăim nemuritori, ca în basme.