Eram nebuni în valurile vieții,
Umblam hai-hui prin roua dimineții,
Ne scrijeleam iubirea-n toți pereții,
Animând și letargia nopții.
Copaci ne presărau frunze în cale,
Foșnindu-le, ne strecuram agale,
Dând parcă cea din urmă sărutare
Nopții, ce-și pierdea urma în zare.
Clepsidre-ncremeneau parcă în loc,
Când noi, pasionali, ne sărutam cu foc
Și liniștea cădea pe noi potop,
Iar noi, absenți, nu ne opream deloc.
Era a noastră dulce feerie,
Cântată-n vers de lungă poezie,
A lumii blândă, mare nebunie,
Poveste-atât de dragă mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ganduri, pareri, idei...